Ion Ghica, vizionarul care a recreat Gherganii așa cum îi cunoaștem astăzi, a fost o personalitate inspirată de Europa Occidentală. Pe dumneavoastră ce vă inspiră în crearea evenimentelor la Ghergani?
Ceea ce mă inspiră în crearea evenimentelor de la Ghergani este în primul rând dorința de a readuce în amintirea tuturor personalitatea lui Ion Ghica, pe care autoritățile comuniste s-au străduit să-l dea uitării și care a rămas în această uitare colectivă de atunci. Această voință de a oculta importanța lui Ion Ghica și a gândirii lui în istoria politică și intelectuală a României se datora în primul rând numelui pe care îl purta, asociat cu vechea nobilime pe care comuniștii s-au străduit s-o nimicească ani de-a rândul, dar mai ales ideilor sale anti-ruse. Ion Ghica a fost unul din singurii politicieni și intelectuali ai vremii sale (a doua jumătate a secolului XIX) care a încercat să se demarcheze de Rusia, punându-și compatrioții în gardă contra planurilor sioniste ale acesteia în Principatele Române, într-o vreme în care, dând crezare discursului Moscovei, fruntașii politici români vedeau Rusia mai degrabă ca un scut ortodox împotriva Imperiului Otoman. În al doilea rând, aș vrea, prin restaurarea conacului și Domeniului stră-străbunicului meu de la Ghergani, să redau acestui loc caracterul său de oază culturală, artistică și intelectuală pe care îl avea în timpul lui Ion Ghica. Acesta a pus prima piatră la noul conac din Ghergani acum 150 de ani, în 1869, cu intenția de a arăta nu numai României dar și lumii întregi - care la acea vreme se limita la Europa - că țara sa a pornit-o în mod hotărât pe calea modernismului occidental, renunțând la influențele orientale, mai cu seamă turcești, dar și slave, care predominau în acea vreme. În plus, cum la rândul meu am trăit o mare parte din viața mea în Europa de vest - Franța și Anglia, la fel ca Ion Ghica - vreau să continui această tradiție de a promova cultura europeană la Ghergani, pentru a sublinia apartenența indisociabilă a României la această cultură. Facem parte din patrimoniul cultural european și nu trebuie să uităm acest lucru.
Cum vedeți Domeniul evoluând prin prisma evenimentelor pe care doriți să le organizați în aceste locuri pline de istorie?
Este prea devreme pentru a trasa o evoluție definitivă a Domeniului prin prisma evenimentelor pe care le vom organiza. Va trebui să testăm diferite tipuri de evenimente pentru a vedea care sunt cele care atrag un public mai numeros; vom întreba și sătenii despre dorințele lor, dar și profesorii de la școala din Ghergani. În fine, va trebui să organizam și evenimente care ne vor ajuta să adunăm fonduri pentru întreținerea Domeniului, ca de exemplu închirierea lui pentru seminarii și evenimente private. Vom încerca de asemenea să creăm o asociație a Prietenilor Gherganilor care să contribuie în mod voluntar pentru a ne permite să adunăm fonduri tot în același scop. Asociația pe care o conduc a finanțat, prin subvențiile pe care i le-am vărsat, toate lucrările de restaurare a Capelei și conacului de pe Domeniu până acum, fără niciun ajutor din afară. Ei, iată, acum fondurile, de care am putut dispune vânzând tot ce aveam, s-au terminat, dar șantierul trebuie să continue. Deci, o campanie de fund raising sau/și de crowd funding trebuie lansată pentru a nu lăsa neterminată această muncă pe care o duc singură de 10 ani.
Vorbind de istorie, cum vă amintiți, poate din povestirile tatălui dumneavoastră, că erau petrecerile la conacul boieresc, în vremea lui Ion Ghica?
Conacul din Ghergani, așa cum spuneam, a fost în primul rând un loc de cultură și de schimburi de idei și de aceea vreau să continui această tradiție profund intelectuală și artistică a Domeniului. Nici Ion Ghica, un mare intelectual și om politic european în adevăratul înțeles al cuvântului, nici soția sa Alexandrina, născută Mavros, care era o muziciană de mare talent, nu erau niște petrecăreți. Conacul de la Ghergani a fost mai mult scena unor întâlniri politice - naționale sau chiar europene, renumele lui Ion Ghica fiind cunoscut de la Londra până la Constantinopol - literare sau muzicale, decât a petrecerilor mondene de care stră-străbunicul meu fugea, retrăgându-se în oaza de liniște și serenitate pe care și-o crease la Ghergani, pentru a scrie și a asculta-o pe soția sa cântând la pian.
Ulterior, după moartea sa, conacul i-a revenit fiului său Niculae, străbunicul meu, care era și el un om foarte retras, un artist la rândul său în domeniul artelor plastice: sculpta, grava, picta. A realizat de altfel o magnifică poartă din lemn sculptat pentru parcul conacului, care însă a dispărut în anii comunismului. Știu de ea din poveștile tatălui meu, care mi-a lăsat de altfel și un manuscris în care descrie Gherganii copilăriei sale ca pe un colț de Paradis, un loc de întrunire familială în care Sărbătorile de Paști erau punctul culminant, primăvara, într-o atmosferă de liniște și pace.
Contrar tatălui său, care a luptat cu înfocare pentru modernizarea României și a dorit ca Gherganii să devină un simbol al acestei modernizări aducând chiar calea ferată la Ghergani - Niculae Ghica era un adept al valorilor tradiționale și al vechiului trai părintesc, departe de zgomotul societății moderne (a murit în plin război, în 1943). De aceea, a refuzat nu numai să instaleze telefonul la Ghergani, care pe vremea aceea devenise deja o utilitate banală, dar a fost chiar împotriva electrificării conacului. Deci, viața la conac se desfășura după mersul soarelui, iar seara se ilumina cu lumânări sau cu lămpi cu gaz, la lumina cărora se citea. Camera străbunicului meu, așa cum o descrie tata în manuscrisul său, era aidoma unei chilii de călugăr: un pat de fier, o cruce pe perete și un birou. Vă dați seama că în aceste condiții, și având o asemenea personalitate, nu era nici măcar vorba de serate mondene sau petreceri...